LICITAȚIA „OLD MASTERS”, NEW YORK
Nou record de preț pentru maestra barocului italian, Artemisia Gentileschi
Arta Artemisiei Gentileschi, pionieră a barocului italian, prima femeie admisă ca membră a Accademia delle Arte del Disegno din Florența, a înregistrat un nou record de preț. Tabloul „Autoportret ca Sfânta Ecaterina” a fost adjudecat cu 5,7 milioane de dolari la licitația Old Masters organizată de Casa Christie’s la New York.
Artemisia Gentileschi, „Autoportret ca Sfânta Ecaterina” / foto Christie's; „Lucrèce” / foto Artcurial (dreapta)
Precedentul record al artistei data din 2019, de la licitația Artcurial ținută la Paris, când tabloul „Lucrèce” și-a schimbat custodele cu 5,3 milioane de dolari.
Este greu s-o ignori pe Artemisia Gentileschi, artista în ale cărei tablouri bărbații sunt victimele femeilor. Din poveștile biblice, Artemisia își alege scenele cele mai sângeroase și le transformă în artă: violența este explicită în „Iaela și Sisera”, „Salomeea cu capul lui Ioan Botezătorul” ori în seria „Iudita decapitându-l pe Olofern”.
Redescoperită la începutul secolului 20, Artemisia Gentileschi este astăzi considerată una dintre cele mai importante pictorițe baroce, activând într-o epocă în care lumea artei era practic inaccesibilă femeilor. Multă vreme despre talentul ei s-a vorbit în secundar, referirile la ea fiind dominate de faptul că, la 18 ani, artista a fost victima unui viol. Este însă evident că acel teribil eveniment și procesul care a urmat i-au marcat viața și cariera artistică.
Artemisia Gentileschi și-a început activitatea în atelierul tatălui său, Orazio Gentileschi. La 15 ani era deja o pictoriță profesionistă, stilul ei fiind influențat de Caravaggio; la 17 ani producea una dintre cele mai apreciate lucrări ale sale, „Susanna și bătrânii”.
Artemisia avea 18 ani când a fost violată de unul dintre colaboratorii tatălui său, Agostino Tassi. Inițial acesta i-a promis că o va lua de soție, dar mai apoi și-a luat cuvântul înapoi. Orazio a decis să-l dea pe Tassi în judecată pentru a reabilita onoarea familiei: la acea dată, se considera că un astfel de incident afecta în primul rând familia, trauma femeii fiind privită ca o vătămare colaterală.
O altă practică traumatizantă și curentă în epocă era aceea că femeile care reclamau violul erau torturate la proces pentru a-i convinge pe judecători că spuneau adevărul. Este unul dintre motivele pentru care astfel de agresiuni erau trecute sub tăcere, procesele de tipul celui în care a fost implicată Artemisia Gentileschi fiind mai mult decât rare și presupunând acceptarea unui stigmat și „judecata” ulterioară a comunității în care victima trăia.
Mai mult, chiar dacă era găsit vinovat, agresorul nu avea prea mult de suferit. Procesul Artemisiei Gentileschi a durat șapte luni, interval în care s-a aflat despre Tassi că era însurat, că plănuia să-și omoare nevasta și că avusese o relație cu cumnata sa. Însă, cu toate că a fost condamnat la exil și închisoare, Tassi a petrecut mai puțin de un an după gratii.
Artemisia și-a refăcut viața: s-a căsătorit și a avut patru copii, dintre care doar unul, o fată, Prudentia, a ajuns la maturitate, devenind pictoriță, ca mama ei. A învățat să scrie și să citească și arta ei a evoluat consistent ca urmare a expunerii la efervescenta viață culturală a Florenței, una dintre caracteristicile stilului său fiind aceea că reprezenta personajele biblice în ținute luxoase, specifice secolului al 17-lea.
Un moment de cotitură în viața Artemisiei are loc în 1615, când creațiile ei îi atrag atenția lui Michelangelo Buonarroti cel Tânăr, strănepotul marelui maestru. Acesta o invită să picteze galeria Casei Buonarroti, un muzeu prin care Buonarroti cel Tânăr îl omagiază pe Michelangelo. Pictorița este plătită de trei ori mai mult decât ceilalți artiști angajați pentru decorarea clădirii.
Pe lângă „Allegoria of Inclination”, care poate fi admirată în galeria de la etajul al doilea al Casei Buonarroti, Artemisia semnează în această perioadă varianta de mari dimensiuni a lucrării „Iudita decapitându-l pe Olofern”, una dintre creațiile ei emblematice, aflată azi în Galeria Uffizi din Florența.
„Iudita decapitându-l pe Olofern” (1614 - 1620, Galleria degli Uffizi); „Susanna și bătrânii” (1610)
„Iudita și servitoarea ei” în tehnica clarobscurului (1625, Detroit Institute of Arts); „Iudita și servitoarea ei” (1613 - 1614), foto Palazzo Pitti
„Iudita și servitoarea ei cu capul lui Olofern” (1608 - 1612)/ foto Nasjonalmuseet / Høstland, Børre; „Estera în fața lui Ahașveroș” (1628 - 1635)
O serie de scrisori descoperite în 2011, arată că Artemisia trăiește între 1616 și 1620 într-un triunghi amoros. Idila cu nobilul florentin Francesco Maria Maringhi este cunoscută și tolerată de soțul ei întrucât amantul pare să fie patronul artistic al Artemisiei și susținătorul financiar al familiei. Cum relația începe să fie deconspirată în Florența, Artemisia se mută din 1620 la Roma, apoi la Veneția și, în final, la Napoli, unde i se oferă în premieră oportunitatea de a picta o catedrală.
Vreme de aproape 20 de ani conduce în Napoli o mică antrepriză artistică implicată în proiecte din ce în ce mai ample. În 1638 este invitată, împreună cu tatăl ei, la Londra, la curtea regelui Charles I, pasionat colecționar și admirator al artei Artemisiei, care achiziționează una dintre cele mai importante lucrări ale acesteia, „La Pittura” (Autoportret ca alegorie a picturii).
Artemisia Gentileschi este, fără îndoială, cea mai cunoscută pictoriță a barocului italian. Și, probabil, și cea mai valoroasă și cea mai controversată. Unii văd un spirit vindicativ în apetitul pentru scene violente împotriva bărbaților. Alții susțin că sprijinul de care a beneficiat în carieră a fost într-o oarecare măsură o compensație a agresiunii din tinerețe; că bărbații bogați i-au întins o mână pentru a-și cere scuze în numele semenilor lor „prădători”. Sau că a fost „o pictoriță competentă și rafinată într-un stil baroc creat de bărbați”.
Însăși varietatea opiniilor demonstrează complexitatea artistei. Și în niciun caz nu-i umbrește talentul și versatilitatea. Patroni ai artelor, colecționari și cunoscători precum spaniolul Fernando Afan de Ribera, italianul Cassiano dal Pozzo sau regele Charles I al Angliei i-au achiziționat unele dintre lucrări și i-au comandat altele, exclusiv pentru că apreciau creația Artemisiei.
Criticul de artă Roberto Longhi o descria în 1916, exagerând, desigur, ca fiind „singura femeie din Italia care cunoaște pictură, desen, coloristică”. Tabloul ei „Iudita și servitoarea sa”, astăzi în colecția permanentă a Institutului de Artă din Detroit, este o dovadă a excelenței cu care stăpânește tehnica davinciană a clarobscurului, iar „Estera în fața lui Ahașveroș” îi demonstrează măiestria în asimilarea stilului coloristic specific venețian. Pictorița a evoluat constant și și-a extins permanent orizontul, acumulând cu aviditate cunoștințe despre tehnică, stil, culoare din toate comunitățile artistice cu care a intrat în contact în Florența, Roma, Veneția, Napoli sau Londra.
Arta Artemisiei nu poate fi separată de viața ei. E greu de spus dacă a știut să profite în mod deliberat de trauma prin care a trecut. Înainte de toate, ca orice artist, Artemisia s-a manifestat potrivit propriilor instincte și merită să fie admirată. Ca artistă și ca om. Pentru talentul său, pentru „La Pittura”, pentru „Iudita decapitându-l pe Olofern”, pentru „Susanna și bătrânii”, pentru „Autoportret ca Sfânta Ecaterina”. Pentru ceea ce a reușit într-o epocă întunecată pentru suflarea feminină. Pentru că a fost o luptătoare. Pentru că și-a câștigat pe deplin meritat locul în galeria Marilor Maeștri.
Arta Artemisiei Gentileschi este la fel de exotică azi ca și în epoca în care a fost creată. Rămâne prima femeie care a devenit membră a Academiei de Arte Frumoase din Florența și una dintre puținele a căror creație poate fi pusă pe picior de egalitate cu a Marilor Maeștri.
Pe de altă parte, povestea ei este de o tristă actualitate: mai întâi în România, o țară în care numărul agresiunilor împotriva femeilor cunoaște o îngrijorătoare ascensiune; mai apoi, în societatea umană în ansamblul ei. Realitatea tristă și preocupantă este că s-au schimbat prea puține în privința atitudinii comunității și societății față de victimele unei agresiuni sexuale. Avem grupuri de sprijin, terapie, ordine de restricție, legi care condamnă ferm faptele și totuși… Un proces pentru viol rămâne o traumă comparabilă cu violul însuși. Sau, dacă vreți, cu tortura pe care a îndurat-o Artemisia Gentileschi pentru a convinge audiența că spune adevărul.
Povestea Artemisiei nu face decât să ne amintească că am evoluat prea puțin. Și cât de rari sunt cei care își pot sublima trauma prin creație.
Din aceeași categorie
PREMIERĂ I Primul BMW Art Car, exemplarul pictat în 1975 de artistul american Alexander Calder, este prezentat în premieră la București, la RAD Art Fair.
CONCEPT I Rolls-Royce a prezentat conceptul Project Nightingale, un cabriolet electric care va fi produs din 2028 într-o serie limitată de 100 de exemplare.
MODEL NOU I Porsche 911 GT3 S/C este un cabriolet cu cutie de viteze manuală și motor aspirat natural, care atinge o viteză maximă de 313 km/h.