Compulsive Collector

MILAN DESIGN WEEK

Noua colecție de mobilier Bentley Home

Cu 12 ani de activitate și o rețea mondială de 60 de dealeri, Bentley Home a lansat la Milan Design Week o nouă colecție de mobilier care omagiază grădinile englezești.

Noile piese de mobilier sunt rodul colaborării dintre Bentley Motors, cu sediul la Crewe, în Marea Britanie, și Bentley Home, cu cartierul general la Forli, în Italia, și au fost prezentate în curtea Palazzo Chiesa din Milano, transformată în grădină englezească.
 
Materialele naturale, somptuoase – lemn, furnir de lemn, piatră și cașmir – și combinațiile surprinzătoare de texturi sunt laitmotivul unei colecții complet customizabile.
 
Rotundă sau dreptunghiulară, masa Fenton poate avea până la 3,6 m lungime; canapeaua modulară Ashford, creație Carlo Colombo, are integrată propria măsuță de cafea; elegantă și practică, unitatea multifuncțională Linden poate fi configurată ca bibliotecă, dulap cu uși de sticlă sau garderobă; în fine, măsuța de cafea Verve, al cărei blat curbat de sticlă pare să plutească deasupra bazei metalice, este disponibilă în diverse dimensiuni.
 
Colecțiile Bentley Home sunt distribuite de Luxury Living Group, companie care se ocupă cu designul, producția și distribuția pentru unii dintre cei mai importanți jucători de pe piața mobilierului de lux: Versace, Dolce & Gabbana, Trussardi, Bentley Home și Bugatti Home.
3
11
8
7

Din aceeași categorie

RECORD I Districtul Miami-Dade are un nou record de preț în domeniul imobiliar după ce Mark Zuckerberg s-a mutat în zonă ca să scape de taxe.

SANTA PAULA, CALIFORNIA I Aflat în proces cu Blake Lively, partenera sa din filmul „It Ends With Us”, regizorul Justin Baldoni își vinde vila din California.

NEW YORK I Compus din trei unități locative pe două niveluri, fostul apartament al actriței Uma Thurman se află într-unul dintre cele 39 de imobile cu acces la parcul privat Gramercy.