Cele cinci piese provin de la același colecționar și au fost cumpărate în anii 80 și 90 direct de la executorii testamentari ai lui Brâncuși.
• Cea mai importantă este „Torse de jeune homme”, lucrat în ghips în 1922 și în bronz în 1924, cu estimare de preț la cerere. Neoficial, este evaluată la 10 – 20 de milioane de dolari.

• „La jeune fille sophistiquée (Portrait de Nancy Cunard)” este un portret al poetei britanice Nancy Cunard (1896 – 1905), moștenitoarea companiei de transport maritim Cunard, pe care Brâncuși a cunoscut-o la Paris în 1923. Lucrată în ghips în 1928 și turnată în bronz în 1932, este estimată la 3,5 – 5,5 milioane de dolari.

• „La Muse endormie II” este o iterație târzie a unuia dintre laitmotivele creației lui Brâncuși, capul adormit, a cărui primă manifestare a fost portretul baronesei Renée Frachon, în 1908. Lucrată în alabastru în 1917 și turnată în bronz în 1922, este estimată la 3 – 5 milioane de dolari.

• „Tête abstraite (Tête de femme)” este una dintre creațiile rare ale lui Brâncuși, cu o versiune în marmură și una în ghips. Este estimată la 3 – 5 milioane de dolari.

• „Tortue” este una dintre ultimele creații originale ale lui Brâncuși. Lucrată inițial în lemn, în 1937, apoi în ghips, în 1943, este estimată la 2 – 4 milioane de dolari.

„Moștenitorii lui Brâncuși” 
Sculpturile au fost turnate postum în bronz, între 1973 și 1991, de turnătoria Susse, după matrițele originale ale artistului, și sunt numerotate autorizat de discipolii lui Brâncuși și executorii săi testamentari, soții Alexandru Istrati (1915–1991) și Natalia Dumitrescu (1915–1997).

Pictori abstracți, născuți în România (la Dorohoi – Istrati și la București – Dumitrescu), cei doi au lucrat într-un studio în vecinătatea atelierului lui Brâncuși din Paris, i-au fost aproape în ultimii ani de viață și sunt înmormântați în aceeași criptă cu mentorul lor, în cimitirul Montparnasse. Cuplul a gestionat arhiva și atelierul lui Brâncuși din Paris și a deținut drepturile de reproducere asupra operei sculptorului.

Natalia Dumitrescu s-a născut la București la 20 decembrie 1915. A urmat cursurile Academiei de Arte Frumoase din București între 1935 și 1939. Alexandre Istrati a obținut în 1937 licența în drept la Universitatea din București și a frecventat în paralel atelierul lui Camil Ressu la Academia de Arte, obținând diploma de pictor în 1938. Ambii au primit premiul Kandinsky.

Cei doi se căsătoresc în 1939 și lucrează într-un București în care avântul pe care îl ia cariera lor înainte de război este curmat subit după 1945. Șansa lor este o bursă în Franța pe care o primesc în 1947. Un an mai târziu, închiriază atelierul de la 11 bis Impasse Ronsin, vecin cu cel al lui Brâncuși. Rămân aici până la moartea sculptorului, pe 16 martie 1957.

În 1953 Brâncuși a semnat un document notarial prin care i-a desemnat legatari universali pe cei doi artiști, aceștia având responsabilitatea de a conserva sculpturile, negativele fotografice și arhiva personală. Modul în care cei doi au făcut acest lucru a fost subiect de controversă – au urmat anchete de presă și procese legate de drepturile de autor.

Sculptorul avea să decidă, în 1956, să doneze conținutul atelierului său statului francez. Condiția era ca atelierul să fie reconstituit exact așa cum artistul avea să-l lase în momentul decesului. O primă replică a fost găzduită în 1962 la Palais de Tokyo, apoi, în 1977, atelierul lui Brâncuși a fost mutat, la inițiativa curatorului Pontus Hultén și sub supravegherea cuplului Istrati-Dumitrescu, vizavi de Centre Pompidou.

În 1997, atelierul este reconstituit într-un pavilion de sticlă proiectat de arhitectul Renzo Piano: 137 de sculpturi, 87 de socluri, 41 de desene, două picturi și peste 1.600 de plăci fotografice din sticlă au fost așezate exact ca în atelierul din Impasse Ronsin.

Centrul Pompidou a intrat de luna trecută într-o renovare care va dura până în 2030. Atelier Brâncuși a fost mutat la Muzeul de Artă Modernă din New York, unde poate fi vizitat până la sfârșitul lui februarie 2027.

Foto Bonhams