ANALIZĂ
Schema Pons - de ce nu mai are Franța industrie auto de lux
O serie de măsuri luate de guvernul socialist-comunist francez după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial au dus la scoaterea din activitate a producătorilor auto de lux.
Avions Voisin C 23/24 Roadster by Saliot, 1934, preț estimativ 2,5 - 3.000.000 dolari. Toate mașinile care ilustrează acest articol sunt scoase la licitație la Monterey, California, de Casa RM Sotheby's, în perioada 13 - 15 august. Foto RM Sotheby's.
Franța a fost dintotdeauna un sinonim pentru lux. De la modă, la vinuri și coniacuri, de la mâncare la bijuterii, Franța a fost și rămâne standardul. Într-o lume dominată de giganții americani ai tehnologiei, LVMH, conglomeratul francez al luxului, o constelație de branduri care înseamnă tradiție și artă manufacturieră, a fost suficient de puternic încât, din jocul valorii acțiunilor, să-l propulseze pe acționarul său majoritar, Bernard Arnault, în poziția de cel mai bogat om din lume în trei rânduri – în 2021, 2023 și 2024.
Arnault rămâne cel mai bogat om din Franța, țară care, deși a fost unul dintre pionierii automobilului și unul dintre inovatorii săi importanți, lipsește azi de pe harta producătorilor auto de lux. Dintre numeroasele branduri franceze interbelice, doar Bugatti a supraviețuit până nu demult sub umbrela Volkswagen AG pentru a se îndrepta acum spre o direcție nebuloasă, dar cel mai probabil electrică.
Bugatti Type 57 SC Atalante din 1937, preț estimativ 4,5 - 6.000.000 dolari
Foto RM Sotheby's
Simplu și cinic spus, Franța nu mai are azi industrie auto de lux pentru că n-au vrut politicienii ajunși la putere imediat după Al Doilea Război Mondial. Au fost suficienți doi ani de guvernare dominată de socialiști și comuniști pentru a sufoca o comunitate efervescentă și creativă, cu oameni preocupați de calitate și de frumos, aflați mereu în căutarea perfecțiunii.
După căderea guvernului de la Vichy, Franța a fost condusă, din 1944 până la sfârșitul lui 1946, de o coaliție tripartită formată din creștin-democrați, socialiști și comuniști, coaliție care a impus principiile comuniste ale economiei planificate.
De industria auto s-a ocupat Paul-Marie Pons, inginer naval, care activa în cadrul Ministerului Producției Industriale, sub conducerea lui Robert Lacoste, un important politician socialist. Pons a elaborat un plan cincinal prin care erau favorizați producătorii auto de masă – Renault, Peugeot și Citroën -, care urmau să producă mașini ieftine și practice. Cum erau favorizați? Primeau tablă de oțel. În timpul războiului și în primii ani după încheierea acestuia, oțelul era un produs raționalizat. Producția și distribuția erau controlate de statul francez, iar „schema” Pons dădea prioritate marilor producători. De asemenea, au fost instituite impozite și taxe prohibitive pentru motoarele mai mari de doi litri.
Delage D8 120 Coach Aerosport by Letourneur et Marchand, 1937. Preț estimativ 1,5 - 2,5 milioane de dolari
Foto RM Sotheby's
La sfârșitul WWII, Franța avea 22 de producători auto și 28 de constructori de camioane. Din Franța provine sistemul Panhard – configurația tradițională a propulsiei unui automobil, cu motorul în față și tracțiune spate. Tot de aici vine primul automobil cu tracțiune față produs în serie – Citroën Traction Avant; Mathis a construit primul automobil cu caroserie de aluminiu, iar Bugatti, Delage și Delahaye au făcut artă cu automobilele lor Art Deco.
Sub umbrela Planului de Modernizare și Relansare Economică a Franței, conceput de economistul Jean Monnet (adept al economiei planificate și unul dintre fondatorii Uniunii Europene), Pons și-a elaborat propriul plan cincinal pentru industria auto. În mod arbitrar și autoritar, Pons și Monnet au decis că sunt prea mulți producători auto în Franța, doar șapte companii primind dreptul de a-și continua activitatea: Citroën, Peugeot, Renault, Berliet, Panhard, Simca și divizia franceză a lui Ford.
Delahaye 145 Cabriolet by Franay, 1937. Preț estimativ 4,5 - 6.000.000 de dolari
Foto RM Sotheby's
Renault și Citroën erau suficient de stabili financiar pentru a funcționa autonom, în schimb Peugeot trebuia să se alăture Hotchkiss, Latil și Saurer pentru a fabrica vehicule comerciale și camioane. Producătorii mai mici au fost grupați sub brandurile U.F.A (Union Française Automobile), controlat de Panhard, și G.F.A (Générale Française de l’Automobile), controlat de Simca.
Așadar, guvernul francez a decis ce companii se asociază și ce anume vor produce. Automobilele au fost împărțite în trei categorii. Citroën avea să producă mașini mari și scumpe, Renault și Peugeot automobile de clasă medie, în timp ce lui Panhard și Simca le revenea clasa mică.
Talbot-Lago T150 C SS Teardrop Coupe by Figoni et Falaschi, 1938. Preț estimativ 7 - 8.000.000 de dolari
Foto RM Sotheby's
Lucrurile n-au mers după planificarea Pons. Renault a lansat în 1948 modelul de clasă mică 4CV, dezvoltat înainte de război. Citroën a ignorat și el schema Pons și a lansat modelul 2CV – de asemenea, un proiect antebelic.
După ce oțelul nu a mai fost raționalizat, au rămas în vigoare taxele și impozitele anuale pentru mașinile cu motoare mai mari de doi litri. Micii producători francezi de automobile de lux au fost nevoiți să-și caute clienți în străinătate.
Panhard, producător de mașini elegante și scumpe, și-a dat obștescul sfârșit în 1967, cu largul concurs la propriului management, după ce a fost cumpărat pe bucăți de Citroën.
Mathis, brand fondat în 1910, a prezentat, în 1948, un sedan modern, cu motor în șase cilindri, care nu a intrat în producție din cauza raționalizării oțelului. În timpul războiului, în fabrica Mathis din Strasbourg nemții fabricau muniție și motoare de tanc. Aflat în exil în SUA, Émile Mathis le-a dat Aliaților planurile fabricii, pentru ca aceștia să o bombardeze. Revenit în Europa în 1946, Émile Mathis s-a sinucis la Geneva, în 1956.
Talbot-Lago, afectat de taxele pe cilindree, s-a închis în 1958, brandul Talbot fiind cumpărat de Simca.
Delahaye a fost de asemenea afectat de taxele pe cilindree. În 1947 a vândut 70 de mașini în Franța, restul de 503 mașini fiind exportate. Delehaye a rezistat o perioadă datorită contractelor cu armata, pe care le-a pierdut însă în favoarea principalului său competitor, Hotchkiss. În 1954, Hotchkiss a cumpărat Delahaye și a sistat producția de automobile, dar a continuat să producă camioane sub marca Hotchkiss Delahaye. Hotchkiss s-a închis în 1970.
Delage D8 120 S Coupe by Letourneur et Marchand, 1939. Preț estimativ 1,5 - 2.500.000 de dolari
Foto RM Sotheby's
Astăzi, mașinile franțuzești ale perioadei Art Deco sunt foarte căutate de colecționari. Frumusețea lor, dar și raritatea și, în anumite cazuri, calitatea restaurării, fac ca prețul de vânzare să urce la câteva milioane de dolari. Întâmplător sau nu, se anunță un veritabil festival franțuzesc la licitația organizată luna viitoare de Casa RM Sotheby’s la Monterey.
Talbot-Lago T26 Record Cabriolet by Figoni et Falaschi, 1947. Preț estimativ 1,5 - 2.500.000 de dolari. Foto RM Sotheby's
Din aceeași categorie
MONTEREY CAR WEEK I Corvette Grand Sport, unul dintre proiectele secrete ale inginerului Zora Arkus-Duntov, a devenit cel mai scump Chevrolet vândut la licitație.
MONTEREY CAR WEEK I Un McLaren F1 GTR, aflat de peste 25 de ani în posesia lui Nick Mason, bateristul trupei Pink Floyd, a devenit cel mai scump McLaren vândut la licitație.
RECORD I Mașina personală a lui Walter Chrysler a devenit cel mai scump Chrysler după ce a fost adjudecată cu peste 3 milioane de dolari la licitația RM Sotheby's.