Compulsive Collector

LICITAȚIE

Colecția McLaren a lui Mansour Ojjeh, pusă în vânzare

20 de mașini McLaren din colecția lui Mansour Ojjeh, fost acționar principal la McLaren și omul care, timp de 40 de ani, a dat companiei identitatea sa modernă, sunt scoase la licitație de casa Tom Hartley Jnr. Fiecare dintre supercar-urile puse în vânzare este exemplarul final al seriei respective, și toate au aceeași culoare, denumită inițial Yquem, după exclusivistul vin de desert.

McLaren-F1-137-1
Piesa de rezistență a colecției este ultimul exemplar McLaren F1 fabricat – Ojjeh și-a dorit ca mașinile sale să încorporeze toate îmbunătățirile tehnice realizate pe parcursul ciclului de producție. Acesta a fost vopsit în nuanța Yquem, pe care McLaren a redenumit-o apoi Mansour Orange și a folosit-o exclusiv la mașinile lui Ojjeh – această culoare nu poate fi comandată.
 
Mansour Ojjeh, care a decedat în 2021, la 68 de ani, a parcurs doar 1.810 km cu F1 și în câteva ocazii a ieșit pe circuit cu modelul P1 GTR. Celelalte exemplare sunt nou-nouțe, au zero km, și au fost întreținute chiar de specialiștii McLaren.
 
McLaren F1 a fost, practic, proiectul de suflet al lui Mansour Ojjeh. Născut la Paris în 1952, Mansour a fost fiul omului de afaceri saudit Akram Ojjeh, fondatorul companiei TAG (Techinques d’Avant Garde), care a achiziționat, în anii 70, 14% din McLaren Group.
 
Absolvent al colegiului privat Menlo din California, Mansour a devenit CEO al TAG Group și în 1985 a cumpărat producătorul elvețian de ceasuri Heuer. Compania nou-înființată, TAG Heuer, a intrat, din 1999, în portofoliul LVMH, pentru 740 de milioane de dolari.
 
Pasionat de mașini încă din tinerețe, Ojjeh a ajuns să dețină o colecție de Ferrari apreciată la nivel mondial. Însă a renunțat la ea în momentul în care a început să se implice în dezvoltarea brandului McLaren, al cărui pachet majoritar de acțiuni l-a cumpărat în 1984, la propunerea lui Ron Dennis, pe atunci CEO McLaren Group. 
În anii următori, McLaren a câștigat șapte titluri la Constructori și zece la Piloți în Formula 1 și și-a extins activitatea cu diviziile McLaren Automotive și McLaren Applied Technologies, care furnizează computerele de bord pentru toate mașinile din Formula 1, NASCAR și IndyCar.
 
După ediția din 1988 a Marelui Premiu al Italiei, Ojjeh, Ron Dennis (CEO McLaren Group) și Gordon Murray au pierdut avionul spre casă. Așteptând următorul zbor, cei trei au pus la cale dezvoltarea McLaren F1, considerată de mulți cea mai bună mașină sport fabricată vreodată.
 
În 2000, după ce Mercedes a fost timp de cinci ani furnizor al motoarelor echipei McLaren de Formula 1, Daimler AG a achiziționat 40% din acțiunile TAG McLaren Group, Ron Dennis și Ojjeh păstrând fiecare câte 30% din pachet. Ambii și-au vândut, în 2007, jumătate din acțiuni către Mumtalakat Holding, fondul suveran de investiții al Bahreinului.
 
Relațiile dintre Ojjeh și Ron Dennis au început să se deterioreze după 2010 pe fondul lipsei de rezultate a echipei McLaren în Formula 1. Mai târziu, Dennis avea să-i dea în judecată pe Ojjeh și Mumtalakat, fără a avea câștig de cauză.
 
Controlat astăzi de CYVN Holding, un fond de investiții cu sediul în Abu Dhabi, McLaren Automotive pare să se afle la debutul unei perioade de tranziție. Anii în care Mansour Ojjeh a fost la conducere rămân anii de glorie pentru McLaren.
 
În foto: colecția Mansour Ojjeh fotografiată pe circuitul de Formula 1 al Bahreinului.
Foto Tom Hartley Jnr
20150401-KAO-60th-birthday-276

Stânga sus: Mansour Ojjeh, la aniversarea de 60 de ani, cu Lewis Hamilton; dreapta sus: cu Ayrton Senna; dreapta jos: cu Alain Prost, în 2007;
stânga jos: familia Ojjeh în discuții cu Tom Hartley Jnr înainte de licitație. Foto Tom Hartley Jnr / Arhiva Mansour Ojjeh.

Din aceeași categorie

PREȚ RECORD I Un Mercedes-Benz E500, asamblat în colaborare cu Porsche și cumpărat de nou de Jerry Seinfeld în 1992, este noul deținător al recordului de preț pentru acest model.

AMELIA ISLAND I Cel mai scump Lamborghini Miura, un exemplar care a avut același proprietar timp de 50 de ani, și-a dublat valoarea de la un an la altul.

AMELIA ISLAND I Porsche Carrera GT are un nou record de preț, de două ori mai mare decât precedentul și de patru ori mai mare decât prețul mediu din ultimii ani.