TRANZACȚIE
O ofertă de nerefuzat pentru Jerry Seinfeld
Jerry Seinfeld a vândut cu peste 25 de milioane de dolari cel mai prețios trofeu al colecției sale de automobile Porsche, un exemplar 917K în culorile Gulf Racing, care i-a aparținut lui Steve McQueen și a fost folosit în filmul Le Mans din 1971.
Este greu de înțeles cum de a decis Seinfeld să se despartă de Sfântul Graal al admiratorilor legendarului brand german, o explicație insuficient de plauzibilă fiind că a primit o ofertă de nerefuzat.
În ianuarie, Seinfeld a pus mașina în vânzare în cadrul licitației organizate la Kissimmee, Florida, de casa Mecum – o opțiune oarecum bizară, aceștia fiind specializați în automobile americane. Deși a avut o ofertă de 25 de milioane de dolari, Seinfeld nu a vrut să vândă.
Însă după licitație a fost contactat de un cumpărător cu care a bătut palma, a spus Seinfeld la un post de radio american. Nu a deconspirat identitatea noului proprietar și nici suma pe care a primit-o, lăsând să se înțeleagă că aceasta s-ar plasa în jurul a 25 de milioane de dolari.
Steve McQueen a cumpărat mașina de nouă, în 1970. După ce a schimbat câțiva proprietari, aceasta a poposit în garajul lui Jerry Seinfeld în 2001. Prețul de achiziție nu este cunoscut, însă, la momentul acela, Porsche 917K era evaluat la 1,3 – 1,5 milioane de dolari.
Precedentul record de vânzare al acestui model este de 14,5 milioane de dolari, fiind realizat în 2017 de exemplarul cu numărul de șasiu 024, care a apărut de asemenea în filmul Le Mans din 1971.
Cel mai probabil vorbim de cel puțin un milion de dolari peste oferta de la Kissimmee. În orice caz, acest exemplar 917K, unul dintre cele 65 construite, tocmai a devenit cel mai scump Porsche.
Foto Mecum Auctions
Din aceeași categorie
PREȚ RECORD I Un Mercedes-Benz E500, asamblat în colaborare cu Porsche și cumpărat de nou de Jerry Seinfeld în 1992, este noul deținător al recordului de preț pentru acest model.
AMELIA ISLAND I Cel mai scump Lamborghini Miura, un exemplar care a avut același proprietar timp de 50 de ani, și-a dublat valoarea de la un an la altul.
AMELIA ISLAND I Porsche Carrera GT are un nou record de preț, de două ori mai mare decât precedentul și de patru ori mai mare decât prețul mediu din ultimii ani.


