PARIS
Un Ferrari de 14 milioane de euro
Un Ferrari 250 GT din 1960, carosat de Scaglietti, și-a schimbat proprietarul pentru suma de 14.067.500 de euro la licitația organizată de casa RM Sotheby’s la Paris. Este, dacă vreți, răspunsul dat de colecționarii europeni după ce americanii au stabilit noi recorduri de preț pentru The Big Five Ferraris (F40, F50, 288 GTO, Enzo și LaFerrari) la licitația Kissimmee din Florida.




Ferrari 250 California Spider SWB (Short Wheel Base, cu ampatament scurt) a fost prezentat la Salonul de la Geneva din 1960, în siajul succeselor obținute anterior de modelul cu ampatament lung în cursele de la Sebring și Le Mans.
Deși a fost produs în doar 56 de unități – cele mai căutate fiind cele 39 de exemplare cu farurile acoperite -, este considerat unul dintre cele mai frumoase Ferrari. Exemplarul vândut la Paris, cu numărul de șasiu 1915 GT, a avut în ultimii 30 de ani un singur proprietar, un colecționar german pasionat de mașini italiene.
Imediat după ce a cumpărat-o, în 1996, acesta a trimis mașina la Carrozzeria Campana Onorio din Modena, unde a rămas doi ani pentru o restaurare completă, care a costat 40 de milioane de lire. Cu această ocazie, mașina a fost vopsită în negru, după ce, la ieșirea din fabrică, fusese albă cu interior negru, apoi a fost revopsită în roșu.
În 2008 mașina a primit certificarea Red Book de la Ferrari Classiche, reconfirmată în 2025, care atestă că seriile șasiului, a motorului, caroseriei și cutiei de viteze se potrivesc. Documentul confirmă originalitatea mașinii și în privința farurilor acoperite. Este un detaliu atât de important pentru cunoscători încât proprietarul nu a vrut să lase loc de dubii aici și a organizat o amplă operațiune de cercetare. A fost efectuată o analiză complexă a părții frontale a mașinii, care a dovedit că nu s-a intervenit asupra caroseriei și că farurile acoperite sunt originale, nu instalate ulterior. Totul este scris într-un raport de 91 de pagini elaborat de un grup de ingineri metalurgiști și de un reprezentant al Ferrari Classiche.
În ofertă au fost incluse și un motor de 3,8 litri și patru jante Borani de 16 inci având, de asemenea, certificarea Ferrari Classiche.
Foto RM Sotheby’s











Din aceeași categorie
LANSARE I Lamborghini a prezentat modelul Urus SE Performante care, cu 812 CP și o viteză maximă de 312 km/h, este cel mai rapid super SUV aflat în producție de serie.
LICITAȚIE I Baby Duesenberg, mașina personală a lui E. L. Cord, s-a vândut cu un preț sub așteptări deși a fost vedeta licitației Bonhams Cars.
ANIVERSARE I Porsche sărbătorește 15 ani de prezență în Republica Moldova cu un model unicat, 911 GT3 Touring „Tree of Life”, personalizat de Sonderwunsch.


