A FI SAU AMALFI
Amalfi Spider, noul cabriolet cu care Ferrari întâmpină vara
În iulie anul trecut, când Ferrari a lansat modelul Amalfi, am spus despre el că e probabil cel mai frumos Ferrari din ultimii ani. Ei bine, proaspăt lansata versiune decapotabilă, Amalfi Spider, arată și mai bine.





Roadster-ul păstrează silueta și proporțiile coupé-ului Amalfi, care a înlocuit în portofoliul Ferrari modelul entry-level Roma, lansat în 2020. Designul a fost supervizat de Flavio Manzoni, șeful departamentului de design de la Ferrari, deținătorul a patru premii Compasso d’Oro (pentru F12berlinetta, FXX K, Monza SP1 și Ferrari Purosangue) și a două Red Dot Award pentru LaFerrari și FXX-K.
Amalfi Spider este un cabriolet al cărui plafon textil se pliază și dispare în portbagaj în 13,5 secunde. Nu e vreun record aici, dar plafonul pliat are doar 22 cm grosime, fapt care face ca portbagajul să poată oferi 170 de litri capacitate de depozitare (comparativ cu 250 litri când mașina nu este descoperită).
Bineînțeles că nu acestea sunt cifrele cu care noul Amalfi Spider impresionează: accelerația de la zero la 100 km/h are loc în 3,3 secunde, iar viteza maximă este de 320 km/h. Motorul este un V8 de 3,9 litri care dezvoltă 640 CP și un cuplu de 760 Nm. Mașina cântărește 1.556 kg, greutatea fiind distribuită în proporție de 48% pe față, 52% pe spate.

Flavio Manzoni, Chief Designer Ferrari, și mașinile pe care le-a creat: Monza SP1, LaFerrari, FXX-K, Purosangue




Fiind voba despre o decapotabilă, lista de opțiuni care au legătură cu plafonul retractabil este destul de bogată: acesta este disponibil în patru culori din materiale pe comandă și în două culori din așa-numita țesătură tehnică, inclusiv Tecnico Ottanio, cu cusături contrastante.
Interiorul este un mix de digital și analog asortat cu spiritul brandului italian care omagiază deopotrivă tradiția și tehnologia. În premieră, panoul de instrumente și gurile de ventilație sunt reunite într-un singur cockpit monolitic, iar tunelul central devine o punte suspendată din aluminiu care găzduiește comenzile principale.
La cererea clienților, Ferrari a revenit la comenzile tactile de pe volan, așezate astfel încât să asigure o ergonomie maximă și o recunoaștere imediată indiferent de condițiile de deplasare. Tabloul de bord digital de 15,6″ îi furnizează șoferului informațiile despre condus și dinamica vehiculului. Un alt afișaj de 10,25″, amplasat central, oferă acces la sistemul multimedia, telefon, climatizare, reglajele scaunelor și setările vehiculului. Pasagerul are în față o replică fără volan a postului de condus, cu un ecran de 8,8” pe care pot fi afișați parametri precum forța G și turația motorului.
Ferrari Amalfi Spider vine cu o culoare nouă, denumită Rosso Tramonto, un roșu-portocaliu inspirat de soarele care apune în largul coastei amalfitane, după ce coupé-ul a fost lansat în Verde Costiera, nuanța apelor mării.
Top goes down, price goes up – prețul crește dacă mașina e decapotabilă. Dacă Ferrari Amalfi costă în Europa de la 240.000 de euro în sus, prețul lui Spider este așteptat să pornească de la aproximativ 270.000 de euro.

Din aceeași categorie
PREMIERĂ I Primul BMW Art Car, exemplarul pictat în 1975 de artistul american Alexander Calder, este prezentat în premieră la București, la RAD Art Fair.
CONCEPT I Rolls-Royce a prezentat conceptul Project Nightingale, un cabriolet electric care va fi produs din 2028 într-o serie limitată de 100 de exemplare.
MODEL NOU I Porsche 911 GT3 S/C este un cabriolet cu cutie de viteze manuală și motor aspirat natural, care atinge o viteză maximă de 313 km/h.


